Potrivit unui sondaj realizat de IRES cu privire începutul anului școlar. Mai bine de 1 din 5 părinți ai copiilor de vârstă școlară spun că au contribuit financiar la renovarea clasei, iar o parte dintre aceștia afirmă că au fost singurii contributori.

Potrivit sondajului, aproape 1 din 8 părinți se consideră nemulțumit de învățător sau de profesorii care predau la clasa copilului, iar 1 din 10 se consideră în mică măsură sau deloc informat de către cadrele didactice, în ceea ce privește parcursul educațional al copilului, scrie Edupedu.

  • Sondajul a fost realizat de IRES în perioada 2-5 septembrie, pe un eșantion național declarat reprezentativ de 727 respondenți, părinți sau tutori ai unor copii cu vârste între 6-19 ani, înscriși în învățământul preuniversitar.

Sondajul prezintă o opinie general favorabilă în rândul părinților cu privire la o serie de schimbări introduse în sistemul de învățământ pentru acest an sau pentru perioada următoare. Între altele, cel mai puternic sprijin este pentru interzicerea telefoanelor mobile și pentru nota la purtare, iar cel  mai redus sprijin se face auzit pentru regulile privind suspendarea și pentru examenele de admitere la liceu (o treime dintre respondenți) – detalii mai jos.

Costuri asociate școlii – auxiliare și chiar manuale, săli de clasă, meditații

Potrivit sursei citate, peste 8 din 10 părinți trebuie să plătească anual diverse sume pentru manuale sau auxiliare. 1 din 7 (69%) cumpără doar auxiliarele, primind gratuit manuale de la școală, însă 10% spun că primesc gratuit doar o parte dintre manuale/auxiliare, iar 6% – că nu primesc gratuit nici manuale, nici auxiliare.

În același timp, doar 9% dintre părinți spun că în anul școlar trecut copiii lor au trecut printr-un program de educație remedială oferit de școală. Pe de altă parte, o treime dintre respondenți spun că până în prezent copiii lor au făcut meditații private – mai ales în mediul urban, în sudul țării și ila nivel de liceu.

O parte considerabilă dintre părinți afirmă că au fost nevoiți să contribuie la renovarea sălii de clasă unde învață copilul. Dintre cei care spun că sala a fost renovată, 14% au spus că la aceasta au contribuit și părinții, și școala, iar 4% – părinții.

Ce lipsește școlilor

Participanții la sondaj au fost întrebați și în legătură cu o serie de elemente infrastructură și facilități/servicii oferite de școală. Cea mai comună este sala de sport (83% dintre respondenți), urmată de asistent medical în școală și cabinet medical propriu (65%, respectiv 61%). Pe de altă parte, 34% spun că școala nu are cabinet medical.