Ciprian Tătărușanu (38 de ani) și-a anunțat retragerea din fotbal. Fostul portar al echipei naționale a evoluat în sezonul trecut la Abha, formație cu care a retrogradat în liga a doua din Arabia Saudită.
Tătărușanu i-a mulțumit fotbalului pentru tot ce i-a oferit. El și-a exprimat recunoștința și față de suporterii, antrenorii, coechipierii, adversarii, conducătorii, arbitrii și jurnaliștii cu care s-a întâlnit pe parcursul activității sale.
“Fotbal, cel mai frumos sport din lume, pe care am fost binecuvântat și onorat să îl practic! Ți-am dat totul din primele zile și până acum, te-am pus mereu pe primul loc iar tu m-ai răsplătit pe măsură.
Îți mulțumesc pentru momentele frumoase, dar mai ales pentru cele grele. Ele m-au făcut omul care sunt azi! Și pentru toți suporterii, antrenorii, coechipierii, adversarii, conducătorii, arbitrii și jurnaliștii cu care m-am intersectat în acest parcurs.
Am încercat să îi tratez cu respect și sper că am reușit. Celor ce vor veni de-acum înainte le urez mult succes! Am început acum 30 de ani iar astăzi mă opresc. Mulțumesc pentru tot!”